Menu
Victor sau copiii la putere Victor sau copiii la putere

Victor sau copiii la putere

Teatru: Teatrul Maghiar de Stat
Lista mea
Înregistrează-te pentru a adăuga piesa în lista ta de favorite

Descrierea spectacolului

Curentele de avangardă, printre care şi suprarealismul, resping categoric genurile tradiţionale. În principiu, ele resping şi teatrul, considerându-l doar o întreprindere comercială menită să satisfacă nevoile societăţii burgheze. Nu exclud însă posibilitatea de a folosi, din când în când, mijloacele de expresie ale teatrului. Este însă neacceptabil pentru ele ca cineva să fie interesat de teatru mai serios sau pe o perioadă mai lungă.
Ei bine, monsieur Roger Vitrac a fost şi el un reprezentant de seamă al suprarealismului, până când a început să scrie piese şi a fondat un teatru, împreună cu Antonin Artaud şi Robert Aron. Cei trei au întemeiat unul din teatrele cele mai revoluţionare ale primei jumătăţi a secolului XX, Théâtre Alfred Jarry, care a funcţionat între 1926–1930, drept pentru care suprarealiştii l-au exclus pe Vitrac din gruparea lor.

În ciuda excluderii şi a anatemei, este de netăgăduit faptul că piesa lui Vitrac, pe care Comédie des Champs-Elysées a prezentat-o în data de 24 decembrie 1928, Victor sau copiii la putere nu este o dramă suprarealistă, sau cel puţin nu este marcată prea mult de particularităţile stilului.

Privind lista de distribuţie a dramei, s-ar părea că avem de-a face cu una din piesele de bulevard care copleşeau scenele pariziene din acea vreme. Însă după ce aflăm că protagonistul, care îşi sărbătoreşte a noua aniversare, Victor are o înălţime de 181 centimetri, începem să ne dăm seama că nu este vorba neapărat de reprezentarea realistă sau imitaţia unui segment din viaţa burghezilor. Prima scenă aduce deja o serie de provocări: Victor, copilul de nouă ani, o manipulează pe cameristă spărgând o vază de Sèvres de mare valoare, după care o suspectează de servicii sexuale oferite patronilor săi. Iluzia lumii şi a valorilor burgheze se prăbuşeşte în câteva clipe, imaginea acestei lumi răsturnate pe dos fiind întărită şi de schimbul de replici dintre cameristă şi copil:

LILI: Victor a înnebunit. Un copil nu se poartă aşa.
VICTOR: Nu este aici niciun copil! Şi nici n-a fost vreodată!

Ne confruntăm cu o lume bulversată care şi-a pierdut valorile, în care adulţii citează lungi pasaje din enciclopedia Larousse, vorbesc simultan şi se comportă ca nişte copii. Nu ne mirăm că Victor îl „călăreşte” pe generalul Loségur sosit la cină, că adulţii îşi trăiesc poftele sexuale excesive şi se înşeală în faţa copiilor, că o doamnă apărută din întâmplare şi chinuită de gaze intestinale, Ida Mortemart, este cea care trezeşte în Victor sentimente adevărate, şi că după plecarea ei toată lumea o ia razna, comportamentul uman devine imprevizibil, iar funcţionarea limbii contrazice regulile minţii lucide.

Toate acestea ne duc cu gândul la marca mişcării suprarealiste: viaţa este de fapt vis, halucinaţie, hipnoză.

Bilete la Victor sau copiii la putere

Momentan nu sunt reprezentații programate.