Pescărușul

Descrierea spectacolului

Spectacol nerecomandat minorilor sub 16 ani: scene care îi pot afecta emoțional, nuditate, scene cu conotație sexuală.

E nevoie de o anumită doză de curaj pentru a propune un nou spectacol cu „Pescărușul” lui A.P. Cehov după atâtea montări dedicate acestei piese. Cum mai poate fi citit astăzi Cehov, după atâtea vizitări și re-vizitări ale operei sale dramatice, care a fascinat mereu mari regizori străini și români? Și totuși, Cehov cel de ieri nu este echivalent cu Cehov cel de azi, fiindcă poate fi explorat necontenit, reinterpretat potrivit momentului, viziunii și necesității contextului diverselor epoci.

Regizorul Eugen Jebeleanu, una dintre cele mai puternice voci ale noii generații, aduce pe scena Sălii „Ion Caramitru” a TNB un spectacol cu „Pescărușul” într-o viziune extrem de personală și provocatoare, propunând un teatru al „frământărilor și vulnerabilităților”.  O distribuție de excepție, căreia i se alătură scenografa Velica Panduru, directorul de imagine Marius Panduru și muzicianul Rémi Billardon, propun o experiență imersivă într-o realitate teatrală hipnotică, augmentată de proiecții video și muzică, cu câteva scene interpretate în limbi străine (dar cu supratitrare în limba română),  cu momente de un ritm frenetic, un amestec de pasiune, cruzime, disperare de a trăi – pe scurt, o viziune contemporană, surprinzătoare asupra unei celebre piese clasice.

„Ce necesitate găsește teatrul în contextul tragic al unui război? Ce gen de teatru ne reprezintă azi? Unde se întâlnește discursul artistului cu cel al cetățeanului? Care poate fi manifestul nostru de azi pe un text scris acum mai bine de 100 de ani? Cum se fabrică ficțiunea si cum transformăm lumea prin scuturarea teatrului?

Într-un context în care lupta pentru a cuceri teritorii este acută, Pescărușul lui Cehov în această viziune regizorală este un gest teatral ca o reacție la atrocitățile din jurul nostru, care chestionează conținutul și forma teatrului contemporan autohton și european, folosind un dispozitiv scenografic minimal la intersecția dintre teatru și film și elaborând un procedeu de convenție teatrală în care identitatea actorului se confundă cu cea a personajului.

«Eu sunt vinovat! Am scăpat din vedere ca doar câțiva aleși pot să scrie și să joace piese pe scenă. Iar eu am spart monopolul ». Aceste vorbe ale personajului central, Treplev, reflectă perspectiva concepției regizorale și filtrul de lectură al acestei montări pe textul cehovian. Pescărușul este un spectacol care arată culisele teatrului, conflictele dintre generații în confruntarea de idei și teatralități care zdruncină convingerile și clișeele stereotipate ale reprezentării oamenilor pe scenă.” Eugen Jebeleanu

Regizor de teatru și film, Eugen Jebeleanu face naveta între România și Franța, unde locuiește de peste 10 ani. La Paris a înființat Compagnie des Ogres, ale cărei spectacole sunt jucate în orașe din toată Franța și selectate la cele mai importante festivaluri de teatru din Europa. În 2020, Eugen Jebeleanu a primit Premiul Uniter pentru cel mai bun regizor cu „Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba”.

Debutează în cinematografie cu lungmetrajul „Câmp de maci”, a cărui premieră a avut loc în 2021, în cadrul Festivalului de Film Transilvania Cluj-Napoca, unde a obținut Premiul pentru regie. Premiera internațională a filmului a avut loc la Festivalul Internațional Tallinn Black Nights și a câștigat mai multe premii internaționale.

Circula pe vremuri o legenda în lumea teatrului conform căreia tovarășa Suzana Gâdea cenzura spectacolele cu fundul; fiind o persoana rubensiană, daca se foia prea mult în scaun, începea să scoată scene din spectacol…, dacă nu, scene care erau atacuri directe la sistemul comunist puteau trece fără prea mari discuții⁠-⁠nu știu cât e de adevărat, îmi place istorioara….

Ei bine, dacă ar fi asistat la Pescărușul lui Jebeleanu, ar fi stat nemișcată, pentru că la acest spectacol nu te plictisești deloc. Da, te poți revolta, da, te poți entuziasma, da, te poți mira cum un Cehov poate fi “citit” ca un Shakespeare, da, poți scrie pe Facebook că, în sfârșit, cultural, suntem în Europa anului 2022 (asta dacă n⁠-⁠ai văzut AU PUS CATUSE FLORILOR, de Hausvater, la Odeon, pe la începutul anilor ’90, ca să dau numai un exemplu), da, poate să-ți scape printre dinți câte o exclamație de genul: ”aoleo, iar îi dezbracă” — replica rostita în dreapta mea de o doamnă trecuta bine de 70 de ani. Dar nu te vei plictisi o secundă.

Adriana Irimescu