Menu
Othello Othello

Othello

Teatru: Teatrul Godot
Lista mea
Înregistrează-te pentru a adăuga piesa în lista ta de favorite

Descrierea spectacolului

Lumea lui Othello prinde viață prin viziunea regizorului armean Suren Shahverdyan care, prin montarea sa, înfățișează „cum invidia și gelozia îl pot distruge pe om, cum, atunci când dragostea se transformă în ură, tristețea întunecă mintea și sufletul, care scăpate de sub control, conduc spre un final tragic al ființei.” „Pentru mine a fost mai important să înțeleg de ce oamenii, în lumea asta, se pot transforma într-un Iago, distrugând totul în jurul lor. Nici Iago nu s-a născut așa, dar minciuna l-a făcut să-și piardă încrederea în oameni.”, spune regizorul spectacolului, care a încercat să nu își împartă eroii în „buni sau răi, albi sau negri”, pentru ca fiecare personaj să poată trezi compasiune. Pătrunzător, intens, sfâșietor, „Othello” explorează fără milă fiecare parte a condiției umane, iar Shahverdyan spune că „Othello modern ne ajută să aruncăm o privire în interiorul nostru, să facem ordine în sentimentele noastre și să ne recunoaștem propriile neajunsuri. Noi toți ar trebui să ne gândim la păcatele noastre și să încercăm să nu murim pentru dragoste, ci să trăim pentru ea. Important este să nu ne pierdem încrederea în cei de lângă noi!”

SPECTACOL INVITAT

TEATRUL „TONY BULANDRA” TÂRGOVIȘTE

Teatrul Godot funcționează sub forma unui Café-Teatru. Rezervările la mese se vor face în ordinea achiziționării biletelor, indiferent de platforma de pe care cumpărați biletele. De asemenea, această rezervare se anulează dacă nu vă veți prezenta în sala de spectacol cu 15 minute înainte de ora începerii spectacolului. Vă recomandăm, totuși, să ajungeți cu cel puțin 45-30 de minute înainte de ora anunțată, pentru a putea prelua comenzile dvs. de la mese cât mai prompt și eficient. Ne dorim să vă oferim o experiență plăcută pe tot parcursul spectacolului, de aceea, servirea la mese se oprește pe toată durata reprezentației.


IMPORTANT

-Este obligatorie respectarea locurilor marcate in sala.

-Dupa incepera spectacolului accesul publicului in sala nu mai este permis. 

-Pe durata spectacolului publicul este rugat sa inchida telefoanele mobile, iar fotografierea, filmarea si inregistrarea audio nu sunt permise.

-Va rugam sa respectati ora de incepere a spectacolului, scrisa pe bilet. Spectacolul incepe in cel mai scurt timp, odata cu incheierea tuturor pregatirilor tehnice necesare.

-Ratarea vizionarii unui spectacol din cauza neprezentarii la ora anuntata, nu da dreptul la returnarea costului biletului sau l;a utilizarea lui la o prezenta ulterioara.

-Biletele pot fi schimbate sau contravaloarea lor poate fi returnata doar in cazul anularii/reprogramarii spectacolului. 

-Din respect pentru actori si spectatori, va rtugam ca in timpul spectacolului, sa tineti telefoanele inchise, pe modul Avion sau Silentios si sa pastrati linistea.

Bilete la Othello

Momentan nu sunt reprezentații programate.