Menu
Omul cel bun din Sîciuan Omul cel bun din Sîciuan

Omul cel bun din Sîciuan

Teatru: Teatrul Național „Radu Stanca”
Regie: Anca Bradu
Autor: B. Brecht
Scenografie: Alin Gavrilă
Coregrafie: Fatma Mohamed
Durată: 1h 45m
Lista mea
Înregistrează-te pentru a adăuga piesa în lista ta de favorite

Descrierea piesei

„Importanța uriașă a lui Brecht în cultura teatrală contemporană e legată de conceptul teatrului epic. Această sintagmă nu aparține numai literaturii, ci transmite aspirația creatorului de teatru german de a reconfigura o artă de sinteză prin îmbinarea tuturor genurilor literare, cu jocul actorilor ce se dedublează între personaj și narator, cu expresivitatea abstractă a mijloacelor scenografice care sugerează și nu descriu, cu expresivitatea muzicală a songurilor menite să aprofundeze poetic sensul episoadelor narative ce le preced. Așadar, la vremea la care Brecht configura această estetică, mult influențată de teatrul popular, spectacolul de teatru modern câștiga pentru totdeauna o convingătoare complexitate și forță expresivă.

«Omul cel bun din Sîciuan» este unul din textele brechtiene cele mai consacrate și reprezintă o sinteză a tuturor principiilor sale artistice și, mai ales, morale. Într-o lume devastată de sărăcie, corupție, vulgaritate și sălbăticie, o prostituată e aleasă de cei trei zei călători porniți în căutarea binelui regenerator, să reabiliteze lumea. Aventura inconștientă a personajului feminin Șen De constituie fundalul demonstrației brechtiene, potrivit căreia ființa umană trebuie să fie capabilă să găsească o cale pentru împlinirea idealurilor de bine și adevăr. Ea trebuie să se lase nealterată de pragurile vieții cotidiene, oricât de mizeră ar fi aceasta, pentru regăsirea bunătății sale originare.

Brecht atacă cu dramatism problema destinului ființei umane obligate să trăiască într-o societate rapace și coruptă, în care tabla marilor valori a fost spartă demult. Omul lui Brecht nu este o abstracțiune, fie el bun sau rău. El expune tragedia omului bun nimicit în intențiile sale de o societate rea. Conflictul acestei piese, impregnate de o vibrantă poezie, rămâne mereu deschis, iar spectatorii sunt chemați să-și desprindă propria morală. Piesa cu final deschis rămâne astfel o apologie a binelui, o lecție de conștiință tulburătoare prin simplitate și emoție. Brecht spunea într-o scriere de-a sa că și-a dorit să formeze o conștiință nouă, capabilă «s-o distrugă pe cea falsă și s-o instaureze pe cea adevărată». De aceea, a confruntat prin teatrul său oamenii cu ei înșiși. Cu cât mai simplu a făcut asta, cu atât mai bine și mai profund. De aceea, parabola și alegoria au rămas formele sale proprii. Așadar, «Omul cel bun din Sîciuan» este o parabolă a binelui într-o lume otrăvită de rău.”(Anca Bradu)

Reprezentații

Momentan nu sunt reprezentații programate.

Spectacole similare

Vezi piesa
Alifantis & Mirică
Alifantis & Mirică
Sâmbătă, 23 iul. ora 21:00 Bucuresti, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”
Vezi piesa
LO-LI-TA a LO-VE story
LO-LI-TA a LO-VE story
Vineri, 29 iul. ora 21:00 Regie: Monica Pop, - Scenografie: Diana Miroșu Durată: 2h Bucuresti, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”
Vezi piesa
Dl Goe – Concert Aniversar 5 Ani
Dl Goe – Concert Aniversar 5 Ani
Vineri, 22 iul. ora 20:30 Bucuresti, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”
Vezi piesa
O seară pe cântecul… Mariei
O seară pe cântecul… Mariei
Joi, 28 iul. ora 21:30 Bucuresti, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”
Vezi piesa
La pas cu Luna
La pas cu Luna
Marți, 26 iul. ora 21:30 Bucuresti, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”
Vezi piesa
(In)Dependenții
(In)Dependenții
Marți, 19 iul. ora 21:00 Regie: Catinca Drăgănescu Bucuresti, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”