Oameni buni
Teatru: | Teatrul de Comedie |
Durată: | 1h 40m |
Regia: | Regia Andreea Vulpe |
Descrierea spectacolului
Cine sunt oamenii buni? Cu același umor teribil ca și în Rabbit Hole, piesa cu care a câștigat premiul Pullitzer, David Lindsay Abaire descrie ciocnirea unor oameni care, cu cele mai bune intenții, vor să facă ceea ce cred că e bine de făcut, fac alegeri grele și sacrificii, își asumă riscuri, luptă din răsputeri și reușesc. Reușesc să facă ceea ce era bine de făcut. Cu ce-au greșit?
„Dacă nici oamenii ca ei nu sunt fericiți, nu există dreptate-n lume”, am putea spune, parafrazând concluzia unei cronici din Variety. Și totuși, viețile lor arată mai degrabă ca un câmp de luptă plin de victime. Cu ce-au greșit?
Fără să părăsească vreo clipă tonul plin de umor, David Lindsay-Abaire îndeamnă spectatorul la o meditație asupra șanselor sale, dar și asupra alegerilor și a valorilor în numele cărora le face.
„Dacă Oameni buni nu e un hit, nu există dreptate-n lume” – conchide cronica din Variety mai sus amintită, care, fie și numai pentru lovitura de grație pe care finalul piesei o dă spectatorului, sperăm să nu se înșele în așteptările sale – Andreea Vulpe