My fair lady
| Teatru: | Teatrul Odeon |
| Locuri: | 47 locuri disponibile |
| Următoarea reprezentație: | |
| Locația: | Majestic Calea Victoriei, nr. 40-42, București |
Descrierea spectacolului
Teatrul de Nord, Trupa „Harag György” în colaborare cu Filarmonica „Dinu Lipatti”, Satu Mare
Distribuția
Eliza Doolittle: Budizsa Evelyn / Kovács Nikolett
Henry Higgins: Bodea-Gál Tibor
Colonelul Pickering: Frumen Gergő / Orbán Zsolt
Alfred P. Doolittle: Rappert-Vencz Gábor
Mrs. Higgins: Méhes Kati
Freddy Eynsford-Hill: Erdei Máté / Szabó János Szilárd
Mrs. Eynsford-Hill : László Zita
Mrs. Pearce: Keresztes Ágnes
Harry: Poszet Nándor
Jamie: Péter Attila Zsolt
Kárpáthy Zoltán: Gaál Gyula
1. Cockney: Erdei Máté / Szabó János Szilárd
2. Cockney: Frumen Gergő / Orbán Zsolt
Lady Boxington: Gál Ágnes
Regina Transilvaniei: Rappert-Vencz Stella
Mrs. Hopkins: Laczkó Tekla
Camerista lui Mrs. Higgins: Bogár Barbara
Și: Budizsa Evelyn / Kovács Nikolett, Erdei Máté / Szabó János Szilárd, Frumen Gergő / Orbán Zsolt, Bogár Barbara, Gaál Gyula, Gál Ágnes, Kovács Éva, Laczkó Tekla, Péter Attila Zsolt, Rappert-Vencz Stella
Cu participarea dansatorilor și voluntarilor Trupei Harag György.
Regizor: Andrei Șerban
Regizor asociat: Daniela Dima
Dirijor: Novák Ștefan
Coregraf: Bodor Johanna.
Decor: Irina Moscu
Costume: Kiss Zsuzsanna
Dramaturg: Daniela Dima, Bessenyei Gedő István
Conducător muzical: Manfrédi Annamária
Asistent coregraf: Bordás Attila
Consultant muzical: Bakk-Dávid László
Traducere: Daniela Dima, Tamás Ágnes
Asistent regie și dramaturgie: Balogh Ádám, Tamás Ágnes
Regizor tehnic: Szabó Ritta
Sufleor: Varga Katalin
După un succes răsunător al premierei pe Broadway în 1956, musicalul My Fair Lady a devenit o prezență constantă în repertoriile teatrelor, iar adaptarea cinematografică din 1964, cu Audrey Hepburn și Rex Harrison l-a făcut popular în lumea întreagă.
Mitul antic al sculptorul îndrăgostit de statuia perfectă pe care a creat-o a fost sursa inspirației lui Bernard Shaw pentru piesa Pygmalion, care a stat la baza libretului musicalului.
Higgins, un celebru profesor de lingvistică, expert în arta foneticii, exasperat de felul în care englezii își maltratează limba maternă, o jigneşte pe Eliza Doolittle, o fată simplă care vinde flori pe străzile Londrei, pentru vorbirea ei “subumană”. Sigur de sine, îi propune Colonelului Pickering, specialist în dialecte indiene, un pariu: dacă lucrează cu Eliza timp de șase luni, o va putea prezenta drept o doamnă din înalta societate la Balul Ambasadei.
Eliza, deși inițial refractară, e dornică să învețe. Pickering acceptă pariul. Procesul de educare şi transformare a Elizei începe, presărat cu eforturi, rezistențe, obstacole, gafe, dar încheiat cu succes. Higgins savurează gloria, fără să-i recunoască vreun merit Elizei. Rănită și confuză, ea decide să plece de la el. Ce se va întâmpla cu ea? Cine e ea acum? Ce drum va alege în viață? Nu întrevede nimic în viitor, dar are multe întrebări. Higgins își dă seama cât de mult îi lipsește, cât de mult se obişnuise cu prezența ei. Spre deosebire de mit, musicalul, ca și piesa lui Shaw, nu are happy end, ci un final indecis. Ce e rău în asta?!
doimih