Mamă
Teatru: | Teatrul Național „Radu Stanca” |
Durată: | 1h 30m |
Regia: | Regia Mariana Cămărășan |
Autor: | Autor Marta Barceló |
Descrierea spectacolului
Nimeni nu își poate alege familia în care se naște. Dar lui Amparo i se oferă o soluție. După o copilărie nefericită marcată de abandonul mamei, un tată dependent de droguri și câțiva ani petrecuți în orfelinat, se hotărăște să răspundă la un anunț din ziar puțin neobișnuit. Astfel, ea o întâlnește pe Esperanza, care, la rândul său, se află în căutarea fiicei pe care n-a avut-o niciodată.
Piesa semnată de Marta Barceló spune povestea a două femei cărora li se oferă șansa de a-și împărtăși singurătățile și de a descoperi un motiv real pentru a iubi viața.
„Două actrițe se întâlnesc la prima lectură cu MAMA. Nu e povestea din text, e povestea reală a spectacolului, cea pe care decid să o împărtășesc. Două actrițe DL&CT, două regizoare MC&AFI, două roluri: MAMĂ&FIICĂ, o zi ploioasă și un TEXT – CD ne-a adus împreună (o nebunie), DB ni s-a alăturat (moment de grație) și mai ales CC, care a zis DA și ne-a dat curaj. Și mulți spectatori care ne-au îmbrățișat. N-am creat acest spectacol, îl însoțesc doar, mă minunez și mă bucur. Așa că am să îndrăznesc să afirm că e bun, că e un spectacol excepțional și pentru că are o poveste unică: s-a născut la prima lectură. Nu la a doua, nu după repetiții, ci la prima întâlnire, în fața mea, cu nerostirea niciunui cuvânt-indicație. Un spectacol ale cărui imagini le veți regăsi în interiorul dvs. De văzut cu ochii închiși și cu inima deschisă” – Mariana Cămărășan.
Marta Barceló este absolventă a studiilor de Artă Dramatică (specializare mimă) de la Institut del Teatre din Barcelona. Ulterior, a urmat și studii de circ la The Circus Space (Londra). Cariera sa a fost foarte legată de compania de producție Res de Res i En Blanc, unde a lucrat timp de douăzeci de ani ca și creator, actriță, trapezist, codirector sau autor de spectacole de mimă, circ, teatru. În paralel, din 2005 a lucrat ca scenaristă pentru seriale de ficțiune difuzate la televiziunea regională din Insulele Baleare. În 2013, spectacolul „(remor)”, care a fost scris, performat și regizat în colaborare cu ea, a câștigat Total Theatre Award la Festivalul Fringe de la Edinburgh.
A câștigat Scriptwriting Tournament din Insulele Baleare cu „Before the German is Here” (2016), competiția din Temporada Alta de Girona (2016) și Transatlántico din Buenos Aires (2017) cu „Tocar mare” (tradusă în română cu titlul „Mamă”). De asemenea, a câștigat Premiul de Teatru Palanca i Roca (2020) cu piesa „Anar a Saturn i tornar”. A lucrat la un roman pentru copii („Lúnia”, câștigătorul premiului Guillem Cifre de Colonya) și la mai multe piese scurte.
În prezent este codirector al C.IN.E. (Centrul pentru Cercetarea Artelor Spectacolului din Sineu).