Iona

Descrierea spectacolului

Să încerci să evadezi dintr-un univers și să te trezești la infinit prizonier în altul… Povestea celebrului personaj biblic, înghițit de un pește uriaș, din burta căruia încearcă să evadeze, doar pentru a se trezi prizonier într-o burtă și mai mare, poveste pe care Marin Sorescu o transformă într-una dintre cele mai cunoscute piese din dramaturgia românească, Iona devine în viziunea regizorului Gábor Tompa un spectacol poetic, în care muzica Adei Milea creează un univers aparte, ce combină absurdul tragic și umorul.

Subintitulată de Marin Sorescu „tragedie în patru tablouri”, Iona, piesa lui de debut, a fost publicată în 1968 în revista Luceafărul și face parte, alături de Paracliserul și Matca, din Trilogia intitulată Setea muntelui de sare. Spre deosebire de personajul biblic, Iona, pescarul solitar al lui Sorescu nu poartă pe umeri nicio vină și niciun păcat. El va fi înghițit de un pește uriaș încă de la început și fiecare evadare din burta peștelui îl va duce într-o burtă și mai mare, închisoare după închisoare, la infinit, condiție a existenței umane…

„Pe mine mă interesează Iona atât din punct de vedere religios, cât și din punct de vedere al condiției artistului în lume, azi. Figura lui Iona și chiar și cea a actorului Gabriel Răuță de multe ori m-au făcut să mă gândesc la imaginea lui Brâncuși, Artistul care se luptă cu materialul. Și există o replică în text: N-a făcut nimic bun în viața lui decât această bancă de lemn, punându-i de jur împrejur marea. O bancă de lemn în mijlocul mării… O imagine superbă, care pe mine mă trimite cu gândul la Masa Tăcerii. Ei bine, este vorba aici despre cunoscutul motiv în care opera îl devorează pe artist. Și încercăm să facem trimitere la Brâncuși, care a trăit în balena exilului. Iona, în viziunea mea, este un spectacol despre condiția artistului și îndoielile lui azi în ceea ce privește credința. Despre relația lui cu Dumnezeu, cu divinitatea, cu inspirația, cu speranța, cu disperarea…” – Gábor Tompa, regizor

Coproducție cu Teatrul Maghiar de Stat Cluj

Răuță este perfect pentru rol. El trebuie să rețină atenția publicului timp de o oră și douăzeci de minute și reușește s-o facă cu brio. Emană atâta energie, este atât de direct, încât poate livra acest text profund filozofic într-un mod în care fiecare dintre noi poate găsi ceva la care se poate raporta în propria sa viață. „Prima mea viață nu a fost prea reușită” spune Iona și este ca și cum ne-am auzi vorbind, în timp ce continuă, „dar sper că a doua sau a treia mea viață se va dovedi a fi mai bună”.

În spațiul metaforic deja menționat, pe lângă formele de „ouă” ale lui Brâncuși (simbolurile renașterii), apar și scheletele de pește. Simbolismul morții, al renașterii, creștinismului apare în fiecare scenă. În ciuda textului greu, reflexiv, Iona lui Gábor Tompa naște speranță. Iar în afară de Brâncuși, Babits și Biblie, am simțit cumva și prezența lui Hemingway, din ceva motiv.  motive.

Emese Víg: Fehér éjszakák – Tompa Gábor Jónása a Kolozsvári Magyar Színházban, maszol.ro, 18 iunie 2019
Iar piesa capătă o nouă dimensiune prin faptul că Iona nu este nici primul, nici ultimul om care se regăsește în interiorul unui alt pește atunci când este eliberat din burta balenei, ci este însuși omul Creator. Mai precis, cu această producție, Tompa a dorit să invoce figura lui Brâncuși, care a trăit singurătatea exilului, cu Gabriel Răuță – actorul care a jucat rolul titular și a cărui înfăţişare se întâmplă să fie similară cu cea a sculptorului român, – care urzeşte capete mici de statui și muze adormite din obiecte în formă de ou.

Réka Hegyi: Oidipusztól az ökoapokalipszisig, Játéktér, 6 ianuarie 2020