Fata babei și fata moșului
Teatru: | Teatrul Ion Creangă |
Locuri: | 189 locuri disponibile |
Data și ora: | alte 3 date/ore |
Durată: | 45 minute |
Regia: | Regia Vera Linguraru |
Descrierea spectacolului
Competiția între oameni începe încă din primii ani de viață și este mai cu seamă accentuată în familiile în care sunt mai mulți frați. În povestea Fata babei și fata moșului, această luptă dintre cele două fete se răsfrânge și asupra părinților, iar în general poate fi privită ca o dualitate între bine și rău. Cum se rezolvă toate aceste conflicte aflăm împreună în sala de teatru urmărind un spectacol plin de umor, muzică și dans.
Două surori se vor întâlni cu o cățelușă, un păr, o fântână și un cuptor cu lemne pe drumul lor spre maturizare. Vor avea probe lesne de trecut pentru cei harnici, dar dificile pentru cei leneși. Șapte văi și-o vale adâncă sunt suficiente pentru a o înzestra pe fata moșului cu răbdare și bunătate. Despre fata babei nu am putea spune același lucru. Buna credință este ultima probă pe care surorile trebuie să o treacă.
„În viziunea pe care o propun publicului regăsim particularități umane, general valabile, precum: bunătatea, blândețea, patosul, bucuria, dar și răutatea; toate acestea redate într-o cheie comică. Personal, consider bunătatea și blândețea virtuți necesare pentru educația copiilor de azi, viitorii adulți de mâine. Îmi place să cred că direcția unei societăți este dată în primul rând de educația copiilor. De aceea, educația devine un pilon important al acestui spectacol, iar acțiunea spectacolului am gândit-o sub forma unei interacțiuni cu publicul, pentru a-i introduce cât mai bine în atmosfera și în povestea spectacolului.” (Vera Linguraru, actriță)