Menu
Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice

Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice

Teatru: Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”
Următoarea reprezentație: alte 2 date/ore
Locația: Sala Studio Strada Tudor Arghezi, nr. 14, București
Durată: 2h 20m
Regia: Regia Mariana Cămărășan Mariana Cămărășan
Bilete Lista mea
Înregistrează-te pentru a adăuga piesa în lista ta de favorite
  Bilete
bilete pe tnb.ro

Descrierea spectacolului

Un nou titlu se regăsește, începând cu data de 13 ianuarie 2022, în programul Sălii Studio a TNB – Efectul razelor Gamma asupra crăițelor lunatice de Paul Zindel. Spectacolul prilejuiește o nouă întâlnire extraordinară cu o mare actriță, Oana Pellea. Și cu un text a cărui expresivitate, reunind momente de dramă, poezie, umor, sarcasm, auto-ironie, i-a adus autorului său un Premiu Pulitzer în 1971.

Beatrice (Oana Pellea) este o mamă singură, cu un temperament vulcanic și un caracter abuziv. Locuiește alături de cele cu două fiice adolescente, Ruth (Florina Gleznea), o tânără non-conformistă care ascunde o traumă emoțională, și fragila Tillie (Cristina Casian), pasionată de știință și de frumusețea vieții. O piesă-metaforă despre trei „crăițe” expuse celor mai puternice radiații, cele ale vieții: atunci când radiațiile sunt bine dozate, crăițele capătă viață; când radiațiile sunt prea puternice, delicatele flori se ofilesc.

Spectacolul vorbește despre tensionata relație dintre generații, despre luarea în derâdere a unei vieți mizere, despre disperarea unei mame care trăiește cu grija zilei de mâine, dar și despre speranță. Cu o distribuție bine armonizată, aducând pe aceeași scenă actrițe extrem de talentate din generații diferite, spectacolul Marianei Cămărășan extrage poezia din prozaicul unei vieți dure, conferind textului ritm, frenezie, sensibilitate și umor.

*

“Paul Zindel a scris o piesă magistrală, plină de ritm. Combină momente de durere, amărăciune, frumusețe și speranță. Este cea mai convingătoare scriere de acest gen de la „Menajeria de sticlă” a lui Tennessee Williams încoace.”

Variety

 

“Cel din urmă elogiu merge înspre Paul Zindel pentru că a creat o profundă ambianță psihologică. Vina care planează în această casă e la fel de palpabilă ca un gaz toxic. Și totuși, ne reamintește Zindel, florile puternice, stranii și frumoase răsar din aceste movile de gunoi. Este un gând emoționant, una dintre valorile oneste și inteligente ale acestei piese splendide și tulburătoare.“

Time

 

Foto Florin Ghioca

Bilete la Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice

Sâmbătă, 25 ianuarie, ora 19:00
Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, Sala Studio
Duminică, 26 ianuarie, ora 19:00
Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, Sala Studio
Duminică, 2 februarie, ora 19:00
Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”, Sala Studio