Doream ca după-amiaza să nu se sfârșească niciodată

Descrierea spectacolului

Pornind de la câteva pagini
scrise și de la mărturii despre Bondy Horovitz – un supraviețuitor evreu al
lagărelor din Transnistria și ulterior profesor la Institutul Politehnic din
Timișoara – Mihai Lukács încearcă să înțeleagă de ce acesta se sinucide în
1970. Există
un val de sinucideri ale supraviețuitorilor de Holocaust la aproximativ 25 de
ani după eveniment, un exemplu notabil fiind Primo Levi. Mihai Lukács a aflat
anul trecut mai multe detalii despre Bondy, personajul uitat, de la Miriam
Bercovici. Bondy scrie începutul și finalul jurnalului doamnei Bercovici din
adolescența sa în Transnistria, un document important pentru înțelegerea
Holocaustului românesc, document aflat în prezent la Muzeul Holocaustului din
Washington. Astfel că regizorul a încercat să afle ce s-a întâmplat cu Bondy la
Timișoara, după întoarcerea din lagăr, și să îi spună parțial povestea. Așa cum
scria la finalul acelui jurnal: „În răstimp de doi ani – din nefericire -,
soarta a făcut peste mine pași de uriaș. Cunosc din viață mai mult decât dacă
aș fi trăit o sută de ani.” Titlul proiectului este inspirat tot de o fraza
de-a sa, scrisă cu o săptămână înainte de deportarea în Transnistria. Video
eseul o reprezintă și o reflecție personală asupra memoriei orașului și a
supraviețuitorilor de Holocaust care au trăit în oraș.

 Proiecția durează 30 de minute și poate fi vizionată în intervalul 16.00 – 18.00

Proiect susținut de
Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul programului ENERGIE! Burse
de creație artistică.