Directorul de teatru – Opera Comică pentru Copii
Teatru: | Teatrul de Stat Constanța |
Durată: | 55 minute |
Descrierea spectacolului
Vârstă recomandată: +7 ani
„Directorul de teatru” este o adaptare a operei comice cu același nume, care a fost compusă de faimosul W. A. Mozart. Inițial, opera a fost scrisă la comanda împăratului Joseph al II-lea, pentru a fi pusă în scenă la un prânz privat, în fața a 80 de invitați. Lucrarea este considerată o parodie a vanității cântăreților de operă, care se luptă pentru a avea un statut cât mai înalt și o plată pe măsură. Opera originală este destul scurtă, având aproximativ 35 de minute, însă regizorul Cristian Mihăilescu a venit cu o serie de completări ingenioase, care vor prelungi bucuria spectatorilor.
Personajul central este un director de teatru, care, asistat de Buffo, cântărețul comic, organizează audiții pentru alcătuirea unei trupe de operă. Primele două pretendente la angajare sunt doamnele Hertz (Doamna Inimă) și Silberklang (Doamna Sunet de Argint), care își dispută întâietatea pentru obținerea rolului principal și, implicit, a salariului mai mare.
Opera Comică pentru Copii a avut cu ceva timp în urmă o inițiativă strălucită: turul ghidat în spatele cortinei. Cu acest prilej, copiii au descoperit culisele, studioul de balet, sălile de repetiție, și, în fine, locul sacru: scena. Spectacolul „Directorul de teatru” este o prelungire a acestui demers. Cu ajutorul muzicii lui Mozart, neasemuit de frumoasă, dar și al textului savuros și plin de viață, aflăm meandrele ce duc la realizarea unui spectacol. Vă invit să faceți parte din distribuția acestuia. Regizorul vă așteaptă. (Cristian Mihăilescu, regizor)
Regia: Cristian Mihăilescu
Scenografia: Andreea Koch
Dirijori: Alexandru Ilie/ Gheorghe Iliuță