Menu
Dă-i Bătaie! Dă-i Bătaie!

Dă-i Bătaie!

Teatru: Teatrul Naţional „I.L. Caragiale”
Regia: Regia Vlad Zamfirescu Vlad Zamfirescu, Mădălina Ciupitu
Lista mea
Înregistrează-te pentru a adăuga piesa în lista ta de favorite

Descrierea spectacolului

Spectacol independent găzduit de Teatrul Național din București. Răspunderea pentru calitatea și conținutul acestui eveniment aparține exclusiv organizatorului!

 

Distribuția reunește șapte actori-vedetă, pentru prima dată în același spectacol, cu toții pe aceeași scenă: Mirela Oprișor, Vlad Zamfirescu, Marius Manole, Diana Roman, Medeea Marinescu, Șerban Pavlu și Andi Vasluianu. O mamă isterică, disperată după expunerea în spațiul public (Mirela Oprișor); un soț pierdut în propriile neputințe, un cuplu în care comunicarea a murit de mult, jenat în permanență de… mediocritatea penibilă și dezarmantă a soției, ușor de confundat cu prostia (Șerban Pavlu); un învățător singur, care-și duce cu el secretele, un neadaptat puțin trist și lipsit de orizont (Marius Manole); doi politicieni corupți până în măduva oaselor, ea, oportunistă și cuceritoare (Medeea Marinescu), el, oportunist și plin de șarm (Vlad Zamfirescu) – doi oameni care ar putea fi cuplul perfect, la o masă, pe o terasă, în anonimat, dar care în public se vânează reciproc; doi oameni de televiziune, el, cu experiență și de viață, și de televiziune, genul cuceritorului care flirtează fără scrupule, dar care în final se dovedește a avea cele mai multe scrupule (Andi Vasluianu), ea, tânăra sexy, aspirantă, aparent inabordabilă, în esență dispusă la orice pentru încă un pas în carieră (Diana Roman). O lume construită de sus până jos din aparențe și care se devoalează în ciocnirea din studioul de televiziune, unde măștile încep să cadă. Iar finalul aduce cu el o răsturnare de situație, care îngheață zâmbetul pe buze. Mergeți să vedeți „Da-i Bataie!” O să râdeți, o să vă emoționați, o să auziți replici briliante, care vi se vor răsuci multă vreme în minte, o să vă puneți sub semnul întrebării, o să vă gândiți la sensul cuvântului „toleranță”, o să vă întrebați cât cântărește adevărul și cât minciuna, cât vă ascundeți și cât vă lăsați descoperiți, cât mai faceți diferența între voi înșivă și rolul pe care-l jucați, cât trăiți pentru voi și cât pentru imaginea voastră din ochii celorlalți. O să descoperiți, cu siguranță, ceva despre voi.

Spectacolul este o producție Cortina Ag

Bilete la Dă-i Bătaie!

Momentan nu sunt reprezentații programate.