Cum l-am îngropat pe Stalin

Descrierea spectacolului

Spectacolul este o producție a Teatrului Municipal “Matei Vișniec” Suceava

Spectacolul nu este recomandat persoanelor cu vârsta sub 14 ani

„Cum l-am îngropat pe Stalin” de Artur Solomonov, cea mai recentă premieră a teatrului sucevean este montată de regizorul Theodor-Cristian Popescu și reprezintă o premieră națională, fiind pentru prima dată când acest text este montat într-un teatru în România, traducerea fiind semnată de Raluca Rădulescu.

„Cum l-am îngropat pe Stalin” este despre uluitoarea plasticitate a psihicului uman, despre disponibilitatea lui, în anumite condiții, de a imita unele dintre cele mai grave și dăunătoare practici ale trecutului totalitar, care continuă să ne urmărească și astăzi. Trecutul și-a pus amprenta, într-un mod destul de profund, pe momentul prezent și este foarte posibil să devină viitor. Textul scris de Solomonov ne arată cu câtă simplitate și îndemânare se poate transforma o persoană într-un tiran și, în același timp, ușurința cu care îi permit cei care îl susțin să devină unul. Tema propusă de Artur Solomonov ne permite să investigăm modul în care stalinismul germinează în sufletele ființelor umane de astăzi. În încercarea de a răspunde la această întrebare, nu este posibil să rămânem doar în zona de gravă seriozitate, acesta fiind motivul pentru care textul nu este doar relevant și înfiorător și ci și amuzant.

Theodor-Cristian Popescu, regizorul spectacolului „Cum l-am îngropat pe Stalin” ne prezintă viziunea și demersul său artistic astfel:

„O despărțire de trecutul apăsător și lung, propusă de un teatru rus.

Demitizarea lui Stalin, conducătorul-tiran, constructor al Uniunii Sovietice.

Printr-un „râs profund și precis”.

Ministerul Culturii susține inițiativa – telegramă de felicitare, medalie.

De la Kremlin, însă, vin reacții ambigue, iritate.

Și vechiul mecanism al fricii se reactivează, virusând din nou comportamentele, mentalitățile, relațiile și, finalmente, rostul și funcția artei teatrale.

Când aceste condiții vechi sunt (din nou) întrunite, președintele preia direct frâiele și construiește el mai departe. Atât realitatea, cât și ficțiunea. Realitatea-ficțiune.

Pe care o cântăm din nou, în cor.

Mai încercăm să râdem?”