Menu
Cântece de speriat frica Cântece de speriat frica

Cântece de speriat frica

Teatru: Teatrul National Cluj-Napoca
Următoarea reprezentație: alte 2 date/ore
Locația: Studio „Euphorion“ , Cluj-Napoca
Durată: 1h
Bilete Lista mea
Înregistrează-te pentru a adăuga piesa în lista ta de favorite
  Bilete
bilete pe teatrulnationalcluj.ro

Descrierea spectacolului


E o încercare de a „traduce” în cântec o mică parte a universului Hertei Müller, e privirea cu care i-am citit textele și rezultatul felului în care am simțit poezia ființei ei puternice și fragile. Micul spațiu al sălii Euphorion îi invită pe spectatori în interiorul lumii propuse de noi, printre cuvinte, lumini, pași, respirații, instrumente, întâmplări, personaje și batiste.

Spectacolul-concert Cântece de speriat frica ne invită să pătrundem într-un univers intim, să îl explorăm empatic și să îl recunoaștem în cele din urmă ca parte din noi înșine. Oferind o captivantă interpretare muzicală a biografiei Hertei Müller, reconstituită din varii texte semnate de aceasta, Ada Milea construiește o poveste în versuri despre suferința exilului, despre formele distorsionate pe care le îmbracă iubirea într-o lume a extremelor și despre împăcarea cu micile noastre istorii personale, mai ales sub presiunea istoriei mari, adesea lipsite de scrupule. Ea (Anca Hanu) își trăiește viața sub spectrul unui război deja încheiat, care însă a lăsat în urma lui forța aproape la fel de distructivă a dictaturii comuniste. Personajele care trăiesc în memoria protagonistei devin prelungiri ale ființei sale, prezențe constante, duioase sau amenințătoare. Deși spectatorul de astăzi trăiește într-o realitate aparent diferită și îndepărtată, spectacolul demonstrează universalitatea fricii și forța terapeutică a speranței.

Bilete la Cântece de speriat frica

Vineri, 26 aprilie, ora 19:00
Teatrul National Cluj-Napoca, Studio „Euphorion“
Miercuri, 8 mai, ora 19:00
Teatrul National Cluj-Napoca, Studio „Euphorion“
Vineri, 10 mai, ora 19:00
Teatrul National Cluj-Napoca, Studio „Euphorion“