Menu
Cafeneaua lui Repi Cafeneaua lui Repi

Cafeneaua lui Repi

Teatru: Teatrul Nottara
Lista mea
Înregistrează-te pentru a adăuga piesa în lista ta de favorite

Descrierea spectacolului

Alexandru Repan, 80 de ani de viață, 60 de ani de teatru

Pe 3 martie 2020, a avut loc aniversarea legendarului actor al Teatrului Nottara și al scenei teatrale românești, Alexandru Repan, în cadrul programului „Vedeta de lângă tine”, la Cafeneaua literar-artistică, alături de Ionuț Bogdan Ștefănescu și flautul său fermecat.

În foaierul Sălii „Horia Lovinescu” a fost amenajată o impresionantă expoziție de fotografie dedicată lui Alexandru Repan, cu imagini spectaculoase ale sale în cele mai frumoase roluri pe scena Teatrului Nottara.

*

Alexandru Repan s-a născut pe 26 februarie 1940, la Bucureşti, și mărturisește că hobby-ul său este teatrul, iar meseria sa e viaţa. A urcat pentru prima dată pe scenă în clasa a V-a, într-o piesă de I.L. Caragiale. Anul următor, făcea prima regie şi aducea în scenă Scrisoarea III a lui Mihai Eminescu, unde interpreta şi rolul lui Baiazid. La 14-15 ani, ştia, deja, pe dinafară, numeroase roluri din piese celebre.
După absolvirea liceului, Alexandru Repan a urmat cursurile Facultăţii de Istorie, răstimp în care a jucat şi a montat spectacole la Casa de Cultură a Studenţilor. O perioadă unică, în care teatrul era făcut cu pasiune şi la intensitate maximă.
În 1961, a intrat la Institutul de teatru, la clasa profesorilor Moni Ghelerter şi Zoe Anghel. Îi are colegi, printre alţii, pe Emil Hossu, Ruxandra Sireteanu, Ştefan Sileanu, Olga Bucătaru.
Alexandru Repan îşi începe cariera la Teatrul Barbu Ştefănescu Delavrancea. În 1969, este remarcat de Horia Lovinescu, care îl aduce în trupa Teatrului Nottara. Au urmat roluri memorabile şi colaborări cu regizori de marcă, precum: Dan Micu, Dan Nasta, Dinu Cernescu, Dominic Dembinski, Alexandru Dabija, Felix Alexa.
Alexandru Repan a împrumutat vocea-i inconfundabilă unor personaje celebre, din spectacole radiofonice şi a făcut parte din distribuţiile unor filme de succes (Rochia albă de dantelă, Hanul dintre dealuri, Lumini şi umbre).
O viaţă plină şi un destin împlinit. Alexandru Repan a fost distins cu numeroase premii şi decorat cu Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler.
În stagiunea 2019-2020, Alexandru Repan poate fi văzut pe scena Teatrului Nottara în spectacolele Vizitatorul de Eric-Emmanuel Schmitt, regia: Claudiu Goga, Efecte colaterale de Alexandru Popa, regia: Vlad Zamfirescu, Figaro, după Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais, regia: Mihai Lungeanu, precum și la Cafeneaua lui Repi.

Ionuț Bogdan Ștefănescu este prim flautist al Orchestrei Filarmonicii George Enescu, profesor universitar doctor la Universitatea de Muzică din București, solist al Filarmonicii Banatul din Timișoara, membru al Trio-ului Contraste.

Bilete la Cafeneaua lui Repi

Momentan nu sunt reprezentații programate.