…măcar pentru că a fost primul dramaturg român care a scris monologuri (așa-numitele cânticele comice) care, structurate pe o idee de spectacol viabilă, pot naște un teatru modular (cum bine îl definea Matei Vișniec) ;

…pentru că a creat tipologii umane perfect valabile și astăzi , înscriindu-le într-un românism a cărui expansiune va duce la Caragiale, la Eugen Ionescu , la Teodor Mazilu…

…pentru că a transformat vodevilul în satiră și satira în fapt de viață ,,fotografiat” la nivelul unei clipe cu mare putere de semnificație.

Alecsandri e realist și absurd, viu și magic.

Dacă eliberezi cânticelele comice de regionalisme și de arhaisme , și dacă le aduci în limba română actuală , vei avea surpriza de a crede că au fost scrise acum-aici-astăzi . ( Trebuie să recunoaștem , în context , că sunt dramaturgi ,, clasici” care nu rezistă actualizării lexicale.)

Comediile sale, mici și / sau mari , abundă de franțuzisme , de turcisme , de grecisme care, în zilele noastre , nu mai au percutanța ironică de atunci , căci zilele noastre sunt pline de anglisme și de americanisme. De aceea ,,ALECSANDRI’ S GARDEN ” , un barbarism necesar , pios și protocronic, ca titlu de spectacol care nu se referă la locul tehnic de desfășurare a reprezentației , ci la o grădină imaginară, ca o arcă bântuind prin timp și prin timpuri, unde nu sunt nici plante, nici animale, ci doar vietăți care seamănă cu oamenii … oameni care, într-un mod bizar, ne par teribil de cunoscuți.

«Prin Alecsandri, teatrul românesc s-a născut firesc, s-a născut pe scenă și pentru scenă, s-a născut pentru a fi întrupat de actori și pentru a fi văzut» – scria în admirabilul și perenul studiu ALECSANDRI ȘI DUBLUL SĂU prietenul și unicul om de Teatru Mircea Ghițulescu.

Așa se face că, mizând îndârjit pe forța și pe curajul actorilor, am construit un spectacol cu «noduri și semne», percutant și intens, capabil să transforme reprezentația într-o întâmplare de neuitat.

Construit la două sute de ani de la nașterea lui Alecsandri, acest spectacol nu este nici omagiu, nici serbare, nici restituire, nici demonstrație…

E doar un spectacol născut din harul și din energiile unei echipe care crede în Teatru ca formă de viață și de viețuire. O echipă care m-a ajutat să fiu eu însumi ca om de Teatru și să exprim scenic ce cred despre Alecsandri și despre o parte a lumii în care trăim.

O echipă căreia îi mulțumesc cu tot ce sunt acum – aici – astăzi .” (Ovidiu Lazăr)

Citește mai mult