Albă ca zăpada
Teatru: | Teatrul Ion Creangă |
Locuri: | 51 locuri disponibile |
Data și ora: | alte 3 date/ore |
Durată: | 1h 20m |
Regia: | Regia Andrei Răduț |
Descrierea spectacolului
O poveste veche de când timpul, o mamă vitregă, care de data aceasta este și Împărăteasă, se simte amenințată de fiica sa mai tânără, mai frumoasă și mult mai apreciată de către supuși. Influențată de sfetnicii care nu sunt atât de loiali pe cât îi bănuiește, din poziția sa de putere, decide să elimine orice amenințare. O decizie extrem de drastică, dar dacă nu aparține în întregime Împărătesei? Când cineva este stăpânit de temeri, sunt de ajuns câteva cuvinte spuse la momentul potrivit pentru ca deciziile să nu îi mai aparțină în totalitate.
Albă ca zăpada se află într-o situație ce pare fără ieșire. Teroarea, pe care mama sa vitregă o folosește pentru a-și controla împărăția, o înconjoară. Cu toate acestea, lumina speranței va răzbate întotdeauna, chiar și în cele mai neașteptate conjuncturi. Vânătorul imperial a primit cruda sarcină de a o face pierdută pe Albă ca zăpada, dar inima lui nu a fost pătată de malițiozitatea Împărătesei.
Singură, departe de cei pe care îi cunoaște, în mijlocul unei păduri, prințesa se vede nevoită să își ia destinul în mâinile proprii. Salvarea, însă, va veni de unde, probabil, nici nu se așteaptă, și anume din partea unor pitici muncitori, al căror trai de zi cu zi nu a fost atins de veninul Împărătesei. Din păcate, Albă ca zăpada resimte numai o iluzie a siguranței, pentru că mama vitregă îi urmărește fiecare pas cu ajutorul unei oglinzi magice, cu care va unelti pentru a-și duce la îndeplinire planul malefic.