Menu
A douăsprezecea noapte sau Noaptea Magilor A douăsprezecea noapte sau Noaptea Magilor

A douăsprezecea noapte sau Noaptea Magilor

Teatru: Teatrul Nottara
Următoarea reprezentație:
Locația: Sala Horia Lovinescu Bulevardul General Gheorghe Magheru, nr. 20, București
Regia: Regia Alexandru Mâzgăreanu Alexandru Mâzgăreanu
Bilete Lista mea
Înregistrează-te pentru a adăuga piesa în lista ta de favorite
  Bilete
bilete pe blt.ro

Descrierea spectacolului

O poveste despre iubire și iluzie, cea mai frumoasă comedie romantică scrisă vreodată, „A douăsprezecea noapte” e un joc de-a timpul, de-a spațiul și de-a identitățile. Printre quiproquo-uri, farse și travestiuri, piesa lui Shakespeare propune, în esență, o perspectivă ironică asupra amorului, această stare (in)explicabilă, născătoare în aceeași măsură de tristeți și „bucurii divine”.

Doi frați gemeni, Viola și Sebastian, sunt despărțiți de un naufragiu. Odată ajunsă în Iliria, Viola se travestește în băiat, își ia numele Cesario și începe să suspine după ducele Orsino, la rândul lui îndrăgostit de cruda contesă Olivia. Dar soarta se joacă de-a v-ați ascunselea cu ei și… Olivia se îndrăgostește pe viață și pe moarte exact de Cesario, băiatul în pantalonii căruia se ascunde, de fapt, o fată. La rândul lui Malvolio, cel mai aspru pedepsit personaj din întreaga operă a lui Shakespeare, suspină și el, după frumoasa Olivia, în timp ce Sir Andrew, cu suita lui de bețivani simpatici, vă dă întâlnire pe teritoriul comediei absolute. Și între cele două lumi, legătura o face bufonul Feste.

Un superb joc al identităților, o poveste despre jocul ironic al lui Cupidon cu inimile muritorilor, în care genurile se topesc unul într-altul, „A douăsprezecea noapte” este momentul în care la Teatrul Nottara aveți întâlnire cu… MAGIA IUBIRII.


PRESĂ

Ce vrea, de fapt, să arate Alexandru Mâzgăreanu montând A XII-a noapte? Calmul, bucuria, împăcarea cu sine pe care le aduce cu ea iubirea. Lucrul acesta i se întâmplă și Violei (mi-a plăcut naturalețea Dariei Pentelie), și Oliviei (Cerasela Iosifescu), și lui Sebastian (Rareș Andrici). Chiar și lui Antonio (Răzvan Bănică) care se împacă cu sine văzându-și fericit prietenul. Indiferent de ce înseamnă această prietenie. Desigur, Feste, remarcabil interpretat de Tudor Cucu Dumitrescu, va fi un fel de maestru ceremonii. Cântecul lui din final consfințește victoria bucuriei, a echilibrului, a normalității. Contribuții utile au și Filip Ristovski (Valentin, Curio, Ofițer 1) și Mircea Teodorescu (Ofițer 2). Coregrafia semnată de  Ioana Marchidan amplifică portanța nopții de magie, în vreme ce light-desigul datorat lui Daniel Klinger completează util culoarea din decorul  imaginat de Andreea Săndulescu și din costumele Alexandrei Boerescu.

O noapte în care câștigă dragostea – Mircea Morariu

9.06.2023

https://www.contributors.ro/o-noapte-in-care-cattiga-dragostea/

 


 

Spectacolul pus în scenă la Teatrul Nottara de regizorul Alexandru Mâzgăreanu are la bază o excelentă traducere românească a lui Mihnea Gheorghiu, iar versiunea scenică este realizată de regizor, care se întâmplă să fie și directorul teatrului respectiv, caz rar, deoarece deseori regizorii directori își pun în scenă spectacolele încrucișat: adică eu la tine, tu la mine. Spectacolul lui Alexandru Mâzgăreanu începe ca un musical, încât te poți teme că o să auzi mai puțin text shakespearian decât ai spera. Dar spaima asta trece, pentru că momentele muzicale sunt foarte rare și foarte potrivite cu scenele de comedie excelentă pe care le închipuie actorii Teatrului Nottara, foarte generos dirijați de tânărul regizor.

Printre comicii principali captează atenția încântată a publicului grupul celor trei, Sir Toby (Mihai Marinescu), Sir Andrew (Sorin Cociș) și Fabian (Lucian Ghimiși) și pe bună dreptate, în roluri foarte expresive, cărora le-aș adăuga pe Alexandru Jitea, cu schimbarea la față și a veșmintelor personajului Malvolio, după scrisoarea-farsă pe care i-o trimite, ca din partea stăpânei sale, pe care i-o trimite camerista acesteia, Maria (Luminița Erga).

Absolut remarcabil este Tudor Cucu Dumitrescu în rolul bufonului Feste, într-o mișcare continuă, cântând din când în când chiar live, dându-se peste cap la propriu și la figurat ca spectacolul să placă. Actor tânăr, Tudor Cucu Dumitrescu promite și alte apariții la fel de spectaculoase. Tot o actriță tânără de văzut și altădată este și Daria Pentelie, în rolul Violei, travestită mare parte din piesă și spectacol în bărbat, de unde încurcături demne de teatrul Renașterii. Femeia în negru, Olivia, este interpretată cu talent de Cerasela Iosifescu, o actriță mai experimentată. În alte roluri, mai serioase, totdeauna ingrate pentru actorii dintr-o comedie, Rareș Andrici, Răzvan Bănică, Dan Bordeianu, Filip Ristovski și Mircea Teodorescu au apariții bine adaptate atmosferei spectacolului.
A douăsprezecea noapte sau Noaptea magilor de la Nottara, un spectacol spumos, plin de haz, din care poți auzi și ce-a scris Shakespeare, nu doar ce a gândit regizorul.

NICOLAE PRELIPCEANU
TREI SERI, TREI MODURI DE A FACE TEATRU
Articol publicat în ediția 6/2023

TREI SERI, TREI MODURI DE A FACE TEATRU

Bilete la A douăsprezecea noapte sau Noaptea Magilor

Duminică, 15 octombrie, ora 19:00
Teatrul Nottara, Sala Horia Lovinescu