A douăsprezecea noapte sau cum doriți
Teatru: | Teatrul National Cluj-Napoca |
Următoarea reprezentație: | încă o dată/oră |
Locația: | Sala mare Piața Ștefan cel Mare, nr. 2-4, Cluj-Napoca |
Durată: | 2h 20m |
Descrierea spectacolului
Montarea lui Botond Nagy explorează ambivalențele textului shakespearian, conturând un spațiu contemporan, ce subliniază prin imagini evocator-poetice ironia dragostei care nu își găsește obiectul.
Cuvântul regizorului
În basmele copilăriei noastre de obicei existau un prinț și o prințesă care se întâlneau, se îndrăgosteau și rămâneau fericiți până la adânci bătrâneți. Ce ușoară părea dragostea atunci! Dragostea, viața. Totul. Poate fi dragostea totul? Poate fi azi dragostea epifanie? În viață avem uneori impresia că suntem blocați mereu în același ciclu. Ciclul unei depresii, al unei ratări, al unei priviri ce nu dispare niciodată când ne închidem ochii.
În A douăsprezecea noapte vorbim în primul rând despre cicluri paralele aproape de a fi încheiate. Curățate. Botezate. Boboteaza încheie ciclul celor 12 zile ale sărbătorilor de iarnă care încep în Ajunul Crăciunului. În grecește, cuvântul Bobotează se traduce prin „Arătarea Domnului”, adică a Sfintei Treimi. Ioan Botezătorul, văzându-l pe Iisus venind, i-a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, cel ce spală păcatul lumii.” Astăzi oare prin ce putem spăla păcatele noastre cele de toate zilele? Poate fi iubirea azi o minune? Simone Weil spune: „Deplinătatea iubirii aproapelui înseamnă să fii pur şi simplu în stare să îl întrebi: «Care îţi este chinul?» înseamnă să ştii că nenorocitul există, nu ca o unitate într-o colecţie, nu ca un exemplar al categoriei sociale etichetate «nenorociţi», ci ca om, exact asemenea nouă, care a fost lovit într-o zi de nenorocire şi în care s-a întipărit pecetea ei inimitabilă. Pentru asta e de ajuns, dar indispensabil, să ştii să îndrepţi asupra nenorocitului o anume privire. O privire care este înainte de toate privire atentă, în care sufletul se goleşte de orice conţinut propriu pentru a primi în sine fiinţa pe care o priveşte aşa cum este ea, în adevărul ei întreg. Numai cel capabil de atenţie e capabil de o asemenea privire.”
Îmi doresc ca acest spectacol să ne poată reaminti de sentimentul fragil al unei melancolii uitate, al unei melancolii revigorante, ce ne face să ne dorim să ne îndrăgostim și să ne reîndrăgostim de viață, oricât de grea este ea uneori. De zilele banale în care ne reamintim un vis de mult uitat în care cineva, undeva, într-un colț părăsit de Ilirie al sufletului nostru, ne mângâia ca pentru prima, ca pentru ultima dată.