50 de secunde

Descrierea spectacolului

„50 de secunde” este piesa pentru care Daniel Oltean a obținut, în 2017, premiul UNITER pentru cea mai bună piesă a anului.

„O clipă și, brusc, toată suferința dispare.”

Spectacolul „50 de secunde” este o investigație lucidă și tandră asupra minții umane, un spectacol despre ce se întâmplă în noi, atunci când nu suntem atenți, și despre grija pe care trebuie să o purtăm gândurilor noastre.

În biroul unui procuror criminalist, ancheta este în plină desfășurare. Asta deși, din punct de vedere juridic, totul este limpede, iar cazul ar putea fi trimis deja în judecată. Cel puțin, asta spun documentele, probatoriul, procedura penală…

Cu toate astea, un procuror se încăpățânează să deslușească mecanismele întortocheate ale minții unui tânăr care și-a recunoscut deja vina. Întrebarea este: de ce? Cazul e soluționat, dosarul de probe e complet, faptele sunt clare, iar declarațiile lămuresc totul.

Însă, dincolo de administrarea probelor, rămâne întâlnirea dintre doi oameni și poveștile lor, pentru că nu întotdeauna victimele sunt doar cele menționate în procesul-verbal…

Cu pasiune pentru detalii și inspirat de fapte reale, Daniel Oltean, un autor cu totul special (procuror, teatrolog și absolvent de scriere dramatică), privește oamenii cu atenție, cu duioșie și înțelegere, făcând o expertiză dramaturgică amănunțită a tuturor incertitudinilor noastre.Împreună cu actorii din distribuție, regizorul Eugen Gyemant (aflat la prima sa montare la TNB) asamblează scenele de neliniște, umor, poezie, cinism și frici nerecunoscute într-un puzzle pe care trebuie îl completăm singuri. Pentru că piesele-cheie se ascund în spatele cuvintelor, într-o lume în care iubirea pare să nu mai fie de ajuns.

Spațiul de joc creat de scenografa Maria Nicola recompune tabloul unui birou de investigaţii cu peste 100 de spectatori-martori, dar ar putea fi și tribunal, salon de spital ori sală de autopsie.

Ritmul alert al spectacolului se construiește din tensiuni, emoții puternice și secvențe scurte, contrastante, care descriu aproape filmic relațiile umane, între fiu și mamă, inculpat și procuror, între oameni și singurătățile lor, între fiecare dintre noi și gândurile care ne copleșesc.

Un spectacol relevant despre labirintul surprinzător al minții, despre empatie, singurătate și despre punctele de sprijin pe care le căutăm în alții, atunci când în noi totul se destramă.