10 ani mai tarziu
Teatru: | Teatrul Godot |
Regia: | Regia George Remeș |
Descrierea spectacolului
Percepem lucrurile diferit. O știm cu toții. E un fapt
fizic, psihic.
Piesa „Tape” de Stephen Belber, pune sub lupă și
analizează acest fapt:
modul în care oamenii își înțeleg propriile acțiuni,
decizii. Motivele sunt puse sub semnul întrebării, iar ceea ce pare a fi ceva,
devine altceva în profunzime. Totodată, e foarte interesant cum, in timp,
memoria poate modifica realitatea. Adevărul este astfel fie incert, fie
unilateral, fie necunoscut.
Povestea este despre doi prieteni din liceu, Vince și
Jon, care se reîntâlnesc după ceva timp pentru a sărbători succesul celui din
urmă.
Ceea ce pare a fi o prietenie sinceră, neafectată de
timp, matură, se transformă într-un joc egocentric și manipulator. Între cei
doi, victima este Amy, iubita lor din liceu. Întâmplător, în aceeași situație a
fost și în trecut. Acum, ceva e schimbat, deoarece cei 10 ani trecuți peste ea
îi dau forța ca în final să schimbe jocul. Într-o cameră de motel se dispută
amintiri, din dorința lui Vince de a găsi un vinovat. Din acest debate nu iese
nimeni câștigător, deoarece orice s-ar fi întâmplat în trecut, nu mai are
relevanță pentru nimeni în prezent… Și totuși, parcă are… pentru toți.
Din presa internațională:
„…TAPE is terrific…Belber has expert fun torturing his
characters with the things that never get said, yet the language is uniquely
telling and the underlying grief shines through.” —The New Yorker.
„Fascinating and entertaining…a terrific play…Real talk,
real characters, real situations—a real play.” —NY Post.
„…when it comes to reminding us just why we leave our
homes on a cold winter’s night and seek the special joys of a live theatrical
performance, playwright Stephen Belber has the big guys beat…” —Wall Street
Journal.
„TAPE is a sordid and beautiful take on human
relationships.” —Show Business Weekly.
Acest spectacol este susținut de Avanpost Radio Guerrilla
Sound design: Ștefan Rădulescu