Ultimul dans al libelulei

Ultimul dans al libelulei

Urmărește
Înregistrează-te pentru a urmări piesa

Descriere piesă

„M-am gândit la clipa când nu mai poți amâna, când sunetul unic și straniu al acelei așteptări acoperă zgomotul și trepidația lumii, când durerea unei plecări pentru totdeauna nu mai e gând, proiecție într-un viitor ambiguu, ci fapt: acum. Așa s-au născut oamenii fără timp din această piesă. Suntem cu toții libelule, iar viața e ultimul nostru dans.” –  Cornel Mihai Ungureanu

 

Florin Caracala reasamblează toată această substanţă dramatică inedită, fiecare personaj este scos la lumină într-o explorare a mijloacelor comediei, o piesă eseu devine dinamică, o exorcizare prin râs (…)

Într-un azil de bătrâni şi mai nimic, dar, ca în prozele lui Bohumil Hrabal, personajele caută un motiv de bucurie în fiecare zi şi Babi, responsabil cu buna dispoziţie şi cu alcoolul, este cel care provoacă şi menţine o atmosferă de un umor (in)voluntar şi aiuritor. Marian Politic transformă un personaj banal, toate manierismele nu sunt decât elemente adaptate din stilul pragmatic al teatrului popular, el improvizează, parodiază, dansează, cu intuiţia că râsul e un mijloc de prelungire a vieţii, nu un divertisment oarecare. Ceilalţi rezidenţi ai azilului, Sanda, Păsărel şi Matei sunt apariţii la fel de exotice, tuşe îngroşate intenţionat, exagerate. Sanda (Alina Mangra) şchioapătă, se împiedică mereu, dl. Matei tremură din toate încheieturile, Păsărel (Iulia Lazăr) este într-o permanentă criză de lumbago, totul punctat în replici autoironice, „aşa trebuie să fie personajele”, acestea sunt „indicaţiile regizorului”. Şi distracţia continuă, o succesiune de poveşti, bancuri, situaţii comice şi idile caraghioase: Matei şi doamna Păsărel, Babi şi Madam Dorina. Dar Matei este la fel de ataşat de motanul lui, Dragoş Măceşanu e în formă şi colaborează foarte bine cu Mihai Viţă, iar jocurile lor, foarte spontane, deschid şi mai mult atmosfera ludică a spectacolului. Într-un joc de-a şoarecele şi pisica sunt prinşi şi Babi cu Madam Dorina, infirmiera care îi îngrijeşte şi supraveghează, deşi, din conversaţiile lor, rolurile sunt interşanjabile ca sticlele de votcă care îşi schimbă destinatarul. Tamara Popescu, mereu efervescentă, se integrează perfect în grupul azilanţilor. (…) Nu este primul travesti în care Cătălin Miculeasa apare (o prezenţă exotică în Radio, dar mai mult decorativă), însă acum compoziţia e mult mai elaborată şi rezultatele pe măsură.” (Daniela Firescu, „De ce râdem/ plângem la teatru”: Tragicomedii ale vârstei târzii, revista RAMURI / nr. 7/2021)

Distribuție

Galerie media

Reprezentații

Momentan nu sunt reprezentații programate.

Reprezentații

Momentan nu sunt reprezentații programate.

Descriere piesă

„M-am gândit la clipa când nu mai poți amâna, când sunetul unic și straniu al acelei așteptări acoperă zgomotul și trepidația lumii, când durerea unei plecări pentru totdeauna nu mai e gând, proiecție într-un viitor ambiguu, ci fapt: acum. Așa s-au născut oamenii fără timp din această piesă. Suntem cu toții libelule, iar viața e ultimul nostru dans.” –  Cornel Mihai Ungureanu

 

Florin Caracala reasamblează toată această substanţă dramatică inedită, fiecare personaj este scos la lumină într-o explorare a mijloacelor comediei, o piesă eseu devine dinamică, o exorcizare prin râs (…)

Într-un azil de bătrâni şi mai nimic, dar, ca în prozele lui Bohumil Hrabal, personajele caută un motiv de bucurie în fiecare zi şi Babi, responsabil cu buna dispoziţie şi cu alcoolul, este cel care provoacă şi menţine o atmosferă de un umor (in)voluntar şi aiuritor. Marian Politic transformă un personaj banal, toate manierismele nu sunt decât elemente adaptate din stilul pragmatic al teatrului popular, el improvizează, parodiază, dansează, cu intuiţia că râsul e un mijloc de prelungire a vieţii, nu un divertisment oarecare. Ceilalţi rezidenţi ai azilului, Sanda, Păsărel şi Matei sunt apariţii la fel de exotice, tuşe îngroşate intenţionat, exagerate. Sanda (Alina Mangra) şchioapătă, se împiedică mereu, dl. Matei tremură din toate încheieturile, Păsărel (Iulia Lazăr) este într-o permanentă criză de lumbago, totul punctat în replici autoironice, „aşa trebuie să fie personajele”, acestea sunt „indicaţiile regizorului”. Şi distracţia continuă, o succesiune de poveşti, bancuri, situaţii comice şi idile caraghioase: Matei şi doamna Păsărel, Babi şi Madam Dorina. Dar Matei este la fel de ataşat de motanul lui, Dragoş Măceşanu e în formă şi colaborează foarte bine cu Mihai Viţă, iar jocurile lor, foarte spontane, deschid şi mai mult atmosfera ludică a spectacolului. Într-un joc de-a şoarecele şi pisica sunt prinşi şi Babi cu Madam Dorina, infirmiera care îi îngrijeşte şi supraveghează, deşi, din conversaţiile lor, rolurile sunt interşanjabile ca sticlele de votcă care îşi schimbă destinatarul. Tamara Popescu, mereu efervescentă, se integrează perfect în grupul azilanţilor. (…) Nu este primul travesti în care Cătălin Miculeasa apare (o prezenţă exotică în Radio, dar mai mult decorativă), însă acum compoziţia e mult mai elaborată şi rezultatele pe măsură.” (Daniela Firescu, „De ce râdem/ plângem la teatru”: Tragicomedii ale vârstei târzii, revista RAMURI / nr. 7/2021)

Distribuție

Galerie media